Pe drumuri de argint colindă gândul
Închis de-o vreme în scânteia rugii.
Nu se sfiește, nu-i lipsește-avântul
Și se oprește la piciorul crucii.

Acolo, sus, e-o oază de lumină
Crescută printre vămile de ură.
Gândul se miră, plânge și se-nchină
Trăgând iubire peste-nvățătură.

Isus privește plin de împăcare –
De dragul tău sunt atârnat pe lemn.
Am acceptat a morții apăsare
Ca tu să ai al cerului însemn.

Și las în urmă goliciunea firii
Și-alerg cu pași de om născut de sus
Înduioșat de flacăra privirii
Cu har divin din ochii lui Isus.

Acuma cânt cerească partitură
Culeg în mine boabe de smarald
Îmbrac în duh a slavei țesătură
În fluviile dragostei mă scald.

Pe drumuri sidefii colindă gândul
Arzând de-o vreme în incendiul rugii.
Am sigilat în inimă Cuvântul,
Comoara pusă în seiful crucii.

Și ca prinos adânc de mulțumire
În templul clipei ard miresme sfinte
Trăiesc flămând de-a Mirelui iubire
La tot ce-i Dumnezeu
luând aminte.